Adolescenții sunt instruiți să predea lecții biblice
“Iertarea este miracolul divin al harului. Ea L-a costat pe Dumnezeu Crucea lui Hristos. Ca să ierte păcatul, și să rămână totuși un Dumnezeu sfânt, Dumnezeu trebuia să plătească acest preț.”
Preluat din Tot ce am mai de preț pentru cel preaînalt – Oswald Chambers – EPB Oradea, p. 325 (20 Noiembrie)
Săptămâna aceasta
În tot acest timp care a făcut să fie dificil să ne putem întâlni normal, ca trup al lui Hristos, a fost o bucurie să organizăm o întâlnire de tineret în Ludești, weekendul trecut. Am putut avea părtășie după mult timp și ne-am putut închina și ruga împreună. A fost o încurajare să îi vedem pe tinerii din această zonă pasionați de Hristos!
Campania “Adoptă” un Taberist
„Îmi amintesc când am avut primul contact cu MIA. A fost un campionat sportiv, în care am văzut câtă dragoste și energie au avut cei care au slujit la acel eveniment pentru oamenii din jur. Toată lumea părea atât de fericită. Am vrut o schimbare în viața mea în acel moment, așa că am început să mă implic în aceste evenimente. Când mă uit unde eram spiritual înainte să mă implic în MIA și unde mă aflu acum, nu pot decât să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate oportunitățile și binecuvântările de care mi-a făcut parte.”
Dedeu Corneliu-Andrei
Când alegi să devii partener cu noi în campania “Adoptă” un taberist, adopți mult mai mult decât un taberist. Cu sprijinul tău un tânăr pierdut este invitat să parcurgă calea bucuriei, comunității și dezvoltării spirituale. Chiar dacă nu am avut taberele noastre tradiționale anul acesta, noi continuăm să îi încurajăm pe acești taberiști și să investim în ei pe tot parcursul anului. Citește mai mult aici.
“Adoptă” un taberist pentru ca și alți adolescenți ca și Coni să beneficieze de oportunități asemănătoare
Peste 60 de adolescenți sunt instruiți să predea lecții biblice
În fiecare săptămână, peste șaizeci de adolescenți sunt instruiți să predea lecții biblice, să împărtășească mărturiile lor, să evanghelizeze și să-și conducă semenii. Suntem atât de încântați să avem opt noi grupuri începând în următoarele săptămâni. Asta înseamnă încă 24 de adolescenți care vor fi instruiți săptămânal și chiar mai mulți adolescenți care vor participa la grupurile lor și vor asculta Evanghelia. Iată un videoclip emoționant în care câțiva dintre liderii grupului nostru de zoom împărtășesc modul în care viața lor a fost schimbată de lucrarea noastră virtuală.
Dacă doriți să vă alăturați unuia dintre noile grupuri de studiu biblic care încep în curând, folosiți butonul de alături. Grupurile vor studia cartea „Doamne, învață-ne să ne rugăm.” Puteți afla mai multe pe pagina de studiu.
Redirecționează 3,5%
Acest an se apropie de final și se apropie perioada în care putem depune formularele 230 la ANAF. Ne-ar face o mare bucurie dacă ați vrea să ne ajutați în această privință, redirecționând 2% din impozitul pe venit. Sunt câțiva lei dar care ne ajută să ne desfășuram activitatea și să îi direcționăm către copiii și tinerii din România cu care lucrăm zilnic.
Descarcă
Poți descărca formularul pre-completat cu datele MIA chiar de aici sau pe pagina 3,5%
Completează & Semnează
Completează prima secțiune și semnează-l la secțiunea “Semnătură contribuabil”
Trimite
Depunerea se poate face până la 25 Mai 2021. Îl poți trimite la sediul nostru și îl depunem noi
Un cuvânt din partea unui membru al echipei
Elizabeth Petersen
Manager
Este ușor să ne descurajăm în acestă perioadă în care viața noastră arată încă atât de diferită de ceea ce considerăm normal. Nu putem avea niciun eveniment normal, ne dorim să renunțăm la măști, să putem avea comuniune nestingherită și libertatea de a da o strângere de mână sau o îmbrățișare. Aceste lucruri mă fac să mă gândesc la pasajul din Iacov 4:13-17, unde Iacov vorbește despre cum nimeni nu știe ce aduce ziua de mâine.
Ascultați acum voi care spuneți: „Azi sau mâine ne vom duce într-o anume cetate, vom sta acolo un an, vom face negoț și vom câștiga!“ Și nu știți nici măcar ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viața voastră? Sunteți un abur, care apare pentru puțin timp și apoi dispare. În schimb, ar trebui să spuneți: „Dacă Domnul vrea, vom trăi și vom face cutare sau cutare lucru.“ Pe când acum vă mândriți cu lăudaroșeniile voastre! Orice astfel de laudă este rea. Așadar, cine ştie să facă ce este bine, dar nu-l face, este vinovat de păcat.
Trăim într-un sezon unic în viețile noastre, când nu știm cu adevărat ce ne rezervă ziua de mâine. Putem alege să trăim cu teamă în legătură cu acest lucru sau să ne încredem în voia lui Dumnezeu și să continuăm să facem ceea ce trebuie, slujindu-L pe Dumnezeu prin mijloacele posibile la momentul actual. Când mă uit înapoi la aceste ultime opt luni pline de incertitudine și continuă adaptare, sunt mai încurajată ca niciodată să văd că Dumnezeul nostru nu va fi niciodată zguduit. Îl laud pe Dumnezeu când văd că tot mai mai mulți tineri sunt instruiți de personalul nostru să conducă studii biblice, să își împărtășească mărturiile și să evanghelizeze în fiecare săptămână. Dumnezeu ne demonstrează din nou că a rămas credincios promisiunilor Sale, care le-a făcut cu privire la noi.