Studii Biblice Online
Studiile Biblice sunt întâlniri online care consolidează interacțiunile și dezvoltarea spirituală a tinerilor. Fiecare întâlnire pune bazele unei comunități în centrul căreia sunt adevăratele valori creștine. Studiul Biblic este o întoarcere la esența vieții și o amintire a lucrurilor care contează cu adevărat în viața noastră pe pământ.
Cum se desfășoară Studiul Biblic?
Studiile Biblice MIA sunt întâlniri online pe ZOOM, cu diferite teme care ne ajută să aprofundăm Învățăturile Sfintei Scripturi. Fiecare grup de Studiu Biblic are în centru un consilier care se reunește săptămânal în cadrul ședințelor pe ZOOM cu tineri din întreaga țară. Subiectele alese de consilieri sunt dezvoltate în cadrul grupului cu exemple din Biblie, referințe la cărți utile și presărate cu jocuri și momente de rugăciune.

Cum ne ajută Studiul Biblic în viață?
Pentru a schimba lumea în care trăim trebuie să înțelegem cum ne schimbă credința pe noi și personajele biblice devin pilde de urmat. Prin Studiul Biblic adevărurile creștine devin mai ușor de înțeles și misiunea fiecăruia dintre noi mai limpede. Fiecare studiu răspunde la preocupările și provocările tinerilor în lume.
„Astfel, credința vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin cuvântul lui Hristos.”
Romani 10:17
Să primim Studiul Biblic cu inima deschisă ca un copil mic care acum descoperă lumea. În cadrul unui Studiu Biblic puneți-vă întrebări, pentru că Studiul Biblic răspunde de fapt celor mai profunde nevoi de cunoaștere. Personajele Biblice sunt un model prin care putem învăța să luam decizii, să ne raportăm la lumea în care trăim cu pace, rugăciune și credință.
Importanța Studiului Biblic
Din clipa în care începe viața noastră pe pământ începe și cunoașterea lumii în care trăim. Dar abia atunci când ajungem la Studiul Biblic începem să îl cunoaștem pe Dumnezeu. În Studiul Sfintei Scripturi stă însăși esența vieții noastre. Cu cât aprofundăm mai mult învățăturile Sfintei Scripturi, frământările noastre se luminează ca cerul după o furtună și ne simțim mai aproape de Iisus.
Cât durează Studiul Biblic?
Un Studiu Biblic durează între 8-10 săptămâni, timp în care învățăm, ne rugăm, ne jucăm și ne apropiem de Dumnezeu. La sfârșitul unui Studiu Biblic, vei învăța cum să-ți spui mărturia, cum să ai timpul tău cu Dumnezeu și metode creative de evanghelizare.
Care este subiectul Studiului Biblic din această perioadă?
În centrul întâlnirilor online ale comunității MIA în această perioadă este cartea „Mai mult decât un tâmplar.” „Viața Lui o poate schimba pe a ta!”
„Mai mult decât un simplu tâmplar” este rezultatul cercetărilor lui Josh McDowell. Volumul pe care îl dezbatem conține o completare a lui Sean McDowell, predicator și apologet, fiul lui Josh, aducând o perspectivă mai profundă și adaptată pentru noua generație.
Tu ce ai învățat azi despre Dumnezeu și lume?
Vino alături de noi. Participare la studiu este GRATUITĂ, iar cartea „Mai mult decât un simplu tâmplar” este dăruită și ea gratuit.
Înscrie-te în următorul Studiu Biblic sau în programul nostru de ucenicizare!
„Când eu predic, sunt ca acel om care vrea să umple o mulțime de sticle care stau înaintea lui, aruncând peste ele apă cu găleata. Unele se vor umple un pic, altele și mai puțin, iar altele deloc. Ca să umpli sticlele acelea, trebuie să le iei pe rând, și să ții într-o mână sticla și într-o mână găleata și aș turna apa pe rând, una câte una până când le vei umple pe toate.”
~ Charles Spurgeon

La începutul pandemiei, deși nu a mai fost posibil să ne întâlnim față în față cu tinerii, am găsit o nouă cale de a păstra legătura cu ei, astfel, am început un studiu biblic online condus de echipa MIA. Ideea s-a dovedit a fi una extraordinară, deoarece toți consilierii au început să-și invite prietenii să participe la grupurile lor, iar din cei 100 de participanți au ajuns să fie 300 de participanți. Lucrul acesta se poate întâmpla și comunității tale, atunci când delegi, împuternicești și investești în alții.
La începutul pandemiei, deși nu a mai fost posibil să ne întâlnim față în față cu tinerii, am găsit o nouă cale de a păstra legătura cu ei, astfel, am început un studiu biblic online condus de echipa MIA. Ideea s-a dovedit a fi una extraordinară, deoarece toți consilierii au început să-și invite prietenii să participe la grupurile lor, iar din cei 100 de participanți au ajuns să fie 300 de participanți. Lucrul acesta se poate întâmpla și comunității tale, atunci când delegi, împuternicești și investești în alții.
*Pot participa tineri și adolescenți cu vârste cuprinse între 13 și 30 de ani din România sau din afara țării. Înscrie-te și tu!
Studii viitoare
Studii încheiate
Studii viitoare
Studii încheiate