Cine a fost Apostolul Pavel? Viața, convertirea și călătoriile sale

Cine a fost Apostolul Pavel? Saul din Tars, fariseu și prigonitor al Bisericii

Cine a fost Apostolul Pavel? Pentru creștini, el este omul pe care Hristos l-a transformat dintr-un prigonitor al Bisericii în unul dintre cei mai importanți vestitori ai Evangheliei. Faptele Apostolilor îi urmăresc lucrarea, iar viața lui rămâne una dintre cele mai puternice mărturii despre harul lui Dumnezeu. Înainte de a fi apostol, însă, a fost Saul din Tars, un om profund religios. Scriptura îl descrie chiar prin propriile lui cuvinte:

„Tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin, evreu născut din evrei; în ce privește Legea, fariseu; în ce privește râvna, prigonitor al Bisericii; în ce privește neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană.”
 (Filipeni 3:5-6)

Saul a studiat Legea la picioarele lui Gamaliel (Fapte 22:3), a trăit cu strictețe după învățătura fariseilor și a crezut sincer că slujește lui Dumnezeu atunci când a luat parte la uciderea lui Ștefan (Fapte 7:58) și a prigonit Biserica (Fapte 8:3). Și totuși, cu toată educația și râvna lui, nu îl cunoștea pe Dumnezeu așa cum Se descoperise în Iisus Hristos. Despre o astfel de râvnă, Pavel va scrie mai târziu: „au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere” (Romani 10:2).

Viața lui Saul arată că religiozitatea și cunoștințele biblice, oricât de mari, nu înlocuiesc întâlnirea personală cu Hristos. În acest articol vom urmări, pe baza Scripturii, drumul de la Saul din Tars la Pavel, apostolul neamurilor.

 

Convertirea lui Pavel pe drumul Damascului: Hristos cel înviat i se arată lui Saul

Convertirea Apostolului Pavel este una dintre cele mai cunoscute întâmplări din Noul Testament și este relatată de trei ori în Faptele Apostolilor (Fapte 9:1-19; 22:6-16; 26:12-18). Saul plecase spre Damasc cu scrisori de la marele preot, ca să-i aducă legați la Ierusalim pe cei care umblau „pe Calea credinței” (Fapte 9:2). Dar pe drum, aproape de cetate, „a strălucit o lumină din cer în jurul lui” (Fapte 9:3).

Hristos cel înviat Și-a arătat personal fața în fața celui care Îi prigonea Biserica. Tremurând și plin de frică, Saul a întrebat: „Doamne, ce vrei să fac?” (Fapte 9:6). Ochii lui erau deschiși, dar nu vedea nimic. A fost dus de mână în Damasc, unde a stat trei zile fără să vadă, fără să mănânce și fără să bea (Fapte 9:8-9).

Domnul l-a trimis la el pe Anania, ucenicul din Damasc, și l-a numit pe Saul „un vas, pe care l-am ales” pentru a duce Numele Lui înaintea neamurilor, a împăraților și a fiilor lui Israel (Fapte 9:15). Anania a intrat în casă, și-a pus mâinile peste Saul și i-a spus:

„Frate Saule, Domnul Iisus, care ți S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimes ca să capeți vederea, și să te umpli de Duhul Sfînt.”
 (Fapte 9:17)

Saul și-a căpătat vederea, s-a sculat și a fost botezat (Fapte 9:18). Îndată, a început să propovăduiască în sinagogi „că Iisus este Fiul lui Dumnezeu” (Fapte 9:20).

Convertirea lui Pavel nu a fost rezultatul unei dezbateri sau al unei căutări personale, ci lucrarea lui Dumnezeu. Domnul însuși a ieșit în calea prigonitorului și l-a făcut slujitor al Evangheliei.

 

Cele trei călătorii misionare ale lui Pavel, așa cum sunt relatate în Faptele Apostolilor

„Pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: «Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.»”
 (Fapte 13:2)

Faptele Apostolilor relatează trei călătorii misionare ale lui Pavel (Fapte 13-14; 15:36-18:22; 18:23-21:17). Fiecare a început dintr-o biserică, iar planul a venit de la Dumnezeu, nu din inițiativa omului. Pavel a mers acolo unde l-a călăuzit Duhul Sfânt, a vestit Evanghelia mai întâi în sinagogi, apoi neamurilor, și a întemeiat biserici în orașele prin care a trecut.

Prima călătorie (Fapte 13-14). Biserica din Antiohia i-a trimis pe Barnaba și pe Saul, iar ei au plecat cu corabia spre Cipru (Fapte 13:3-4). În Pafos, textul spune: „Saul, care se mai numește și Pavel” (Fapte 13:9), iar de aici înainte apostolul este numit Pavel. Au vestit Cuvântul în Perga, în Antiohia Pisidiei, în Iconia, în Listra și în Derbe, apoi s-au întors la Antiohia.

A doua călătorie (Fapte 15:36-18:22). Pavel a pornit împreună cu Sila, iar în Listra li s-a alăturat Timotei. La Troa, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia i-a făcut rugămintea: „Treci în Macedonia, și ajută-ne!” (Fapte 16:9). Pavel și însoțitorii lui au înțeles că „Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia” (Fapte 16:10). Așa a ajuns Evanghelia la Filipi, unde temnicerul a primit răspunsul: „Crede în Domnul Iisus, și vei fi mântuit tu și casa ta” (Fapte 16:31). Au urmat Tesalonic, Berea, Atena și Corint.

A treia călătorie (Fapte 18:23-21:17). Pavel a întărit bisericile din Galatia și Frigia, apoi a lucrat la Efes, a trecut prin Macedonia și Grecia și a ajuns la Milet. Acolo a rezumat cuvântarea lucrării sale: a vestit „Iudeilor și Grecilor: pocăința față de Dumnezeu și credința în Domnul nostru Iisus Hristos” (Fapte 20:21). Călătoria s-a încheiat la Ierusalim.

Cele trei călătorii arată cum a răspândit Pavel Evanghelia în Asia Mică și în Europa, dar mai ales cât de credincios a rămas chemării primite de la Domnul.

 

Epistolele lui Pavel: Cuvântul inspirat de Dumnezeu pentru Biserică

„Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”
 (2 Timotei 3:16-17)

Pe lângă lucrarea de misionar, Pavel a rămas în viața Bisericii prin scrisorile adresate bisericilor și ucenicilor. Mai multe epistole din Noul Testament sunt atribuite lui Pavel, iar prin ele creștinii înțeleg cine este Hristos, ce a făcut El pentru noi și cum trăiește un ucenic de-al Lui. Apostolul scria bisericilor pe care le vizitase sau le întemeiase, ca să le învețe, să le îndemne și să le corecteze.

Aceste scrisori nu sunt simple mesaje din trecut. Fac parte din Noul Testament, iar cuvintele din 2 Timotei 3:16-17 arată rolul Scripturii în viața credinciosului: ea învață adevărul, mustră greșeala, îndreaptă drumul și pregătește omul lui Dumnezeu „pentru orice lucrare bună”. Din acest motiv, epistolele rămân și astăzi o sursă de învățătură pentru Biserică, nu doar un document istoric.

Epistolele și ucenicizarea

Aceeași epistolă, adresată lui Timotei, descrie felul în care credința se transmite mai departe:

„Și ce-ai auzit dela mine, în fața multor marturi, încredințează la oameni de încredere, cari să fie în stare să învețe și pe alții.”
 (2 Timotei 2:2)

Versetul arată patru verigi: Pavel, Timotei, oamenii de încredere și „alții”. Ucenicizarea înseamnă să primești adevărul de la cineva și să îl încredințezi, la rândul tău, altora. Pavel nu a lăsat doar învățături scrise, ci și oameni pregătiți să le ducă mai departe.

Această idee stă la baza programului de ucenicizare Misiune în Acțiune: 12 pași, parcurși în 12 săptămâni, cu o lecție pe săptămână și un mentor alături. Cei care termină pașii sunt încurajați să ucenicizeze la rândul lor pe altcineva, exact după modelul din 2 Timotei 2:2. Epistolele lui Pavel ne arată de ce contează acest lucru: credința nu se trăiește singur, ci în relație, iar ce primim de la Dumnezeu ne este încredințat ca să dăm mai departe.

 

Pavel la Roma: în lanțuri pentru Evanghelie, de la Faptele Apostolilor la ultima lui epistolă

„Pavel a rămas doi ani întregi într-o casă, pe care o luase cu chirie. Primea pe toți cari veneau să-l vadă, propovăduia Împărăția lui Dumnezeu, și învăța pe oameni, cu toată îndrăzneala și fără nicio pedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos.”
 (Fapte 28:30-31)

Cartea Faptele Apostolilor se încheie cu Pavel la Roma. Ajunsese acolo ca prizonier, legat cu un lanț (Fapte 28:20), dar Scriptura subliniază un lucru surprinzător: lanțurile nu au oprit Evanghelia. Doi ani întregi, Pavel a primit în casa lui pe toți cei care veneau și a vestit Împărăția lui Dumnezeu „cu toată îndrăzneala și fără nicio pedică”. Cel care fusese prigonitor al Bisericii a ajuns să vestească pe Hristos chiar în inima Imperiului Roman.

Ultimele cuvinte pe care Scriptura ni le păstrează de la Pavel apar în a doua epistolă către Timotei, care îl prezintă din nou în lanțuri la Roma. În această epistolă, Pavel amintește despre un episod când se afla închis în Efes. Onisifor l-a căutat acolo și l-a găsit, fără să se rușineze de lanțurile lui (2 Timotei 1:16-17). Despre prima lui apărare, Pavel scrie: „La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toți m-au părăsit” (2 Timotei 4:16). Este o clipă grea, dar în același text apare și încrederea unui om care se știe în mâna Domnului. El scrie:

„Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură, și clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.”
 (2 Timotei 4:6-8)

Biblia nu relatează cum s-a încheiat viața lui Pavel. Ceea ce păstrează Scriptura este mărturia unui om care a rămas credincios până la capăt și care privește spre „ziua aceea” cu nădejde. Iar promisiunea cununii nu este doar pentru el, ci pentru toți cei care iubesc venirea Domnului.

 

 

Concluzii

„Crede în Domnul Iisus, și vei fi mîntuit tu și casa ta.”
 (Fapte 16:31)

Viața Apostolului Pavel ne arată ce poate face Dumnezeu cu un om care Îi aparține. Saul din Tars, fariseu și prigonitor al Bisericii, a fost întâlnit de Hristos cel înviat pe drumul Damascului și a devenit un „vas, pe care l-am ales” (Fapte 9:15) pentru a duce Numele Domnului neamurilor. De la prima călătorie misionară până la lanțurile din Roma, Pavel a rămas credincios chemării primite.

Povestea lui ne încurajează în trei feluri. În primul rând, nimeni nu este prea departe de harul lui Dumnezeu: Cel care l-a întâlnit pe Saul îl poate întâlni pe oricine. În al doilea rând, Evanghelia nu poate fi legată: chiar și în lanțuri, Pavel a vestit Împărăția lui Dumnezeu „fără nicio pedică”. Iar în al treilea rând, credința se trăiește până la capăt, așa cum scrie el însuși: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința” (2 Timotei 4:7).

Poate că nu vom fi chemați să străbatem mări și cetăți ca Pavel, dar suntem chemați să rămânem credincioși acolo unde ne-a pus Dumnezeu și să dăm mai departe ce am primit. Același Domnul care l-a chemat pe Pavel ne cheamă și pe noi la o viață trăită pentru El.

Dacă vrei să faci acest pas alături de un mentor, te invităm să descoperi programul de ucenicizare Misiune în Acțiune.